SISTEM COMPLECT DE DRENARE A APELOR
Un sistem de drenaj ce permite realizarea camerelor de dispersie sau acumulare: 
Sistemul de componente ce permite realizarea de camere de dispersie sau de acumulare a apei, de capacităţi mari. Este clasificat ca cel mai bun sistem din ziua de azi de drenaj al apelor pluviale. Datorită extinderii continue a suprafeţelor betonate sau asfaltate, acest sistem de componente tip casete reuşeşte să dreneze peste 310 l/m2 în două moduri distincte şi anume prin dispersia apei în subsol de unde intră în ciclul său natural sau este acumulată în subteran şi redistribuită în reţeaua de canalizare.
Materialul din care sunt confecţionate componentele este regenerat, fiind extrem de rezistent la acţiunea oricărui tip de produse chimice, organice sau microorganisme.
Sistemul nu face diferenţa între suprafeţele ce trebuiesc drenate, respectiv de mare, medie sau mică capacitate. Folosinţa acestui sistem porneşte de la simple locuinţe civile ce au nevoie de drenajul apelor pluviale şi se ajunge la mari suprafeţe de parcare, terenuri de sport, lărgiri de carosabil, străzi, precum şi de complectări la sistemul clasic de canalizare. În general, aceste aplicaţii se vor studia pe fiecare caz în parte, neexistând o aplicaţie standard. Important de reţinut este faptul că în momentul când se decide aplicarea sistemului se va face o analiză a zonei respective pt. a se şti dacă este o zonă cu mult timp ploios, existenţa infiltraţiilor, adâncimea pânzei freatice, consistenţa terenului ş.a., datele sus menţionate fiind luate de la factorii zonali autorizaţi în materie. În calculele de la care se porneşte pt. a se afla mărimea necesară a sistemului se va ţine cont de indicele care indică permeabilitatea terenului. Utilizarea sistemului este indicată atât pt. realizarea de mici camere de drenaj cât şi de realizarea de camere drenante pt. parcări, decantări ş.a.
1. Sistemul este unicat, special, permiţând captarea şi dispersia subterană a apelor într-un mod foarte simplu şi economic.
2. Menţine constant debitul râurilor (etc) datorită infiltraţiei în subsol a apelor pluviale.
3. Datorită rezistenţei componentelor sale, este indicat a se folosi sub străzi, parcări mari, zone verzi ş.a.
4. Reduce capacitatea torenţilor.
5. Facilitează drenarea zonelor verzi mari – stadioane, terenuri de golf ş.a.
6. Drenează acumulările de ape stradale.
7. Grătare drenante pt. închiderea gurilor de captare de la marginea străzilor.
8. Capacitate de drenaj echivalentă a 310 l/m2.
9. Deschiderile laterale permit o rapidă scurgere a apei.
10. Suprafaţă de drenaj şi dispersie a apei, mult superioară faţă de sistemele clasice.
11. Datorită dimensiunilor şi greutăţii reduse, se montează de o singură persoană.
12. Montajul este extrem de rapid, prin încastrare.
13. Camerele subterane se pot vizita şi curăţa când este strict necesar, având posibilitate de acces.
Pentru a se realiza o lucrare de o calitate superioară, se vor respecta următoarele:
- Excavarea terenului la adâncimea necesară – conform studiului tehnic
- Amenajarea unui strat compactat de piatră, pentru o bună stabilitate, conform proiectului dorit
- Montarea sistemului în capacitatea necesară zonei respective
- Acoperirea sistemului cu piatră, în strat de o grosime variabilă de la 40 cm până la 250 cm, în funcţie de împrejurări – Acoperirea umpluturii de piatră cu materialul Geotessut, care are rolul de a filtra orice tip de impurităţi care ar putea obtura spaţiile laterale de drenaj
- Aducerea zonei la nivelul cerut, după care se poate asfalta
Accesoriile fundamentale ale acestui sistem sunt capacele ce permit montarea tuburilor de deviaţie a sistemului, precum şi pt. închiderile laterale ale camerei de drenare, nepermiţându-se cedarea terenului. Se va ţine cont şi de înclinaţia terenului, astfel că suprafeţelor asfaltate li se vor da o înclinaţie spre gurile de captare a apei. Deasemenea şi reţeaua de tuburi ce comunică cu camera subterană de drenaj va trebui să fie în perfectă înclinaţie şi să nu fie obturate, pt. a se evita formarea de bălţi de apă. Deasemenea, sistemul se va monta deasupra nivelului reţelei de canalizare, ca să se asigure şi ventilaţia zonei.
Capacul de inchidere al camerelor drenate

EXEMPLE – APLICATII SISTEM DRENINGEx.1 – APLICATII CIVILE


Ex.2 – APLICATII CIVILE

Ex.3 – PUNERE ÎN OPERĂ A SISTEMULUI MODULAR DRENING CU EVACUARE ÎN REŢEA DE CANALIZARE + AUTODRENARE, PT.PARCĂRI MARI ŞI MIJLOCII

Ex.4 – PUNERE ÎN OPERĂ A SISTEMULUI MODULAR DRENING SUB PARCĂRI MARI SAU MIJLOCII CU EVACUARE DIRECTĂ + DRENARE


Sisteme de drenaj vertical


Sistemul vertical de drenaj vertical, se poate folosi oriunde alte sisteme de drenaj traditional nu se poate folosi si acesta putinduse folosi in orice sol lucru dovedit prin cei 300 de milioane de metri folositi pina acum.
Sistemul de drenaj vertical este flexibil si este util chiar si atunci cand acesta are o indoire mai mare de 90 de grade, in timp ce se dreneaza solul cu peste 50% creaind posibilitatea de a construe.
Descriere produs
este produs din polimer solid acoperit pe ambele parti cu un filtru solid si permeabil netesut avand latimea de 10cm filtrul exterior este astfel fabricat incat sa asigure o forma homogena de geocompozit este unic in design-ul hydraulic (canal interior), pt maximizarea absorbtiei de apa din sol prin cresterea acestuia cu 50%. Se poate folosi pina la adincimea de 100m, avind grosimea peretelui specifica pt aceasta operatiune
forta de elongatie este imbunatatita cu 25%, fiind utilizabil practic pt orice tip de instalare se poate folosi in orice tip de sol/pamint.
Teava de drenaj
Domeniul de aplicare:
- In agricultura (gospodaria apelor subterane),
- Uscarea apelor reziduale comunale,
- Eliminarea apei la lucrari de constructie executate in pamant,
- Conducte de tevi industriale, tevi de protectie si indicatoare pentru cabluri.

Executie:
Tevile de drenaje din PVC si LPE pot fi executate:
- Perforate si
- Neperforate
Tevile de drenaje din PVC si LPE se livreaza in colaci, cele din PVC au culoarea galbena iar cele din LPE culoarea neagra.dimensiuni in tabele de mai jos.
Caracteristicile tehnicii de aplicare:
- Sunt usoare, bordura inelara le da o rigiditate corespunzatoare,
- Sunt usor de indoit si flexibile,
- Se pot monta usor,
- Pot fi usor taiate chiar si cu un cutter,
- Sunt rezistente fata de apele subterane agresive, microorganisme.
Transport si depozitare:
In timpul transportului si depozitarii a se evita solicitarile dinamice/loviturile/, indeosebi la temperaturi sub +5°C.La depozitarea tevilor in aer liber trebuiesc protejate de radiatia directa a soarelui.
Îmbrăcare si Drenare pe Exterior a Fundaţiei
1. Primul tip, numit “Îmbrăcarea”, constă din aplicarea unei substanţe sau a unei membrane pe suprafata exterioară a subsolului dvs., ceea ce va împiedica pătrunderea apei în pereţii subsolului. Această metodă este utilizată cu preponderenţă în timpul fazei de construcţie iniţială a casei dvs. În cazul în care constructorul dvs. a construit în mod adecvat această structură atunci aceasta ar trebui să fie toata impermeabilizarea subsolului de care veti avea nevoie. Totuşi, daca această metodă nu este urmată cu precizie de constructori, va trebui sa cititi mai departe.
2.
A doua metodă de impermeabilizare a subsolului, este numita “Sistemul de Drenare a Cavitătii”. Când subsolul dvs. este construit veti putea aplica o membrană subţire cu crampoane de plastic, membrană ce va fi instalată pe pereţi şi podele. Pardoselile vor avea dată o pantă spre o başă, astfel încât orice apă care se infiltrează în structura subsolului dvs poate fi eliminată cu promptitudine folosind o pompă.
În cazul în care locuinta dvs este supusă doar unor ploi uşoare acest sistem poate fi tot ce aveti nevoie pentru o buna eliminare a apei. Dezavantajul il reprezinta cedarea sistemului: in timpul intreruperii curentului electric pompa de apa din başă nu va mai funcţiona ceea ce va face ca subsolul dvs. să fie inundat. Segregările, in timp, de asemenea ar putea deveni un depozit pentru sporii de ciuperci şi mucegai anuland astfel motivul pentru care aţi făcut hidroizolarea subsolului locuintei dvs.

3. Solutia următoare şi care ar rezolva problema infiltratiilor prin fisuri, rosturi de turnare, pori şi segregări o reprezinta “Membrana Cristalină pe Interior“ şi constă din aplicarea pe pardoseală şi pe pereţi a unui produs cu creştere cristalină (noi recomandăm produsul Radmyx ca fiind cel mai bun şi mai versatil) pe suprafaţa interioară a subsolului folosind produsul sub forma unei paste (Slurry) şi repararea fisurilor, golurilor, segregarilor şi rosturilor de turnare folosind produsul de consistenţa unui mortar. Astfel împiedicaţi umezeala să vă invadeze beciul şi să fie acoperit cu ciuperci şi mucegai. După aplicare suprafeţele tratate se păstrează umede aproape o săptămană pentru a activa substanţele chimice şi pentru a forma membrana cristalină. În paralel încăperile vor trebui ventilate pentru a elimina mai uşor umezeala din aer.
4.
Dacă locuiţi în părţi ale ţării ce sunt supuse unor ploi grele, atunci cu siguranţă veţi avea nevoie şi de al patrulea sistem pentru hidroizolaţii beciuri / subsoluri. Acesta este “Drenarea pe Exterior a Fundaţiei”, numită şi “Dren francez” de mulţi din industria construcţiilor. Este un sistem construit pe peretele exterior al fundaţiei dumneavoastră şi deviază apa printr-un sistem de drenaj în sol sau către canalizare, departe de pereţii subsolului.
5. Metoda de “Impermeabilizare in masă a betonului“ folosind RADMYX:
- betonul, şapa sau tencuiala ies din start impermeabile pe toată grosimea lor
- durata de impermeabilizare este infimă (cât timp se face amestecarea agregatelor în stare uscată)
- beneficiarul nici nu vede hidroizolatorul la faţă, deoarece hidroizolatorul face impermeabilizarea la staţia de betoane
- dacă apar probleme de infiltraţii datorită unor probleme mecanice (apariţie de microfisuri, segregări datorită nevibrării corecte), aceste probleme se rezolvă de la sine sau cu efort minim
- preţul de impermeabilizare (6-9 EUR per mp) este, de cele mai multe ori, sub preţul material+manoperă de aplicare a membranelor bituminoase sau a altor tipuri de membrane, plus al protectiei lor.
- pentru aplicarea membranelor bituminoase betonul, şapa sau tencuiala trebuie lăsate să se matureze (14-28 zile) şi să fie uscate
- dacă aplicarea membranelor bituminoase se face cât substratul este încă imatur sau chiar puţin umed, membranele se vor dezlipi curând deoarece se acumulează apă din vapori sub membrană
- şansele de apariţie a unor erori de aplicare sunt infim de mici comparabil cu aplicarea de membrane
- membranele se pot străpunge accidental de meseriaşii ce lucrează ulterior
- apa odată pătrunsă pe sub membrane, chiar printr-un singur loc, poate să se infiltreze în construcţie prin cu totul alt loc; de multe ori identificarea locului în care membrana este spartă este extrem de dificilă
etc.
CONCLUZII:
Utilizarea metodelor de Îmbrăcare şi de Drenare pe Exterior a Fundaţiei este soluţia clasică pentru hidroizolarea structurilor normale de fundaţie, beci şi subsoluri.
Dar cea mai modernă metodă şi mai avantajoasă din toate punctele de vedere o reprezintă “Impermeabilizarea in masă a betonului”.
Sigur e ca dacă vreţi să fiţi perfect pregătit/ă, puteţi folosi atȃt hidroizolarea pe exterior cȃt si cea pe interior. Trebuie să fiţi foarte direct/ă şi ferm/ă cu constructorii locuintei dvs deoarece trebuie să vă asiguraţi că hidroizolaţia este foarte bine făcută şi bine testată inainte de a aplica orice finisaj sau decoraţie in subsol sau in beci / pivniţă. Cunoaştem numeroase cazuri de proprietari disperaţi că au investit enorm in finisaje dar apa le-a stricat. Alţii plȃngeau că nu găsiseră ceva definitiv. I-am rezolvat rapid cu Radmyx.





