Trăiesc în aceeaşi casă cu duşmanul. E mare, negru, urât şi miroase groaznic. În plus nici nu se ţine de cuvânt şi e posesiv. Ne înţelesesem să stea doar o perioadă la mine şi doar într-un singur loc. Nu aveam chef să mă împiedic de el la tot pasul. La început a fost cât de cât acceptabilă situaţia. Soţia mea nu era prea entuziasmată de noul nostru coleg de cameră dar fiind pusă în faţa faptului împlinit, nu a mai putut schimba nimic. Nu, greşesc. Acum îmi aduc aminte că la început a încercat să îl scoată afară cu forţa dar de la o vreme a renunţat.
Ce ţi-e şi cu locatarii ăştia! Le dai un deget, îţi iau toată mâna. Duşmanul meu mare şi negru a acaparat un perete întreg. Uite aşa a vrut el. M-am trezit că trebuie să îmi iau hainele din dulapul lipit de perete. Era peretele lui. Pe urmă s-a gândit el că nu i-ar strica şi o parte din bucătărie. Aşadar mi-a confiscat un perete şi din bucătărie. Din fericire la baie nu prea avea nevoie să meargă.
Ce să mai lungim povestea? Mai rămânea să se bage la mine în pat, să stea între mine şi soţia mea şi să se creadă făcut pentru asta. Din fericire nu s-a întâmplat aşa ceva. Din păcate s-a întâmplat altceva. Tipul şi-a adus şi o parteneră. La fel de mare, neagră, urâtă şi mirosind a canale. Poate chiar mai neagră şi pocită. Fără să ceară voie sau măcar să mă salute, dom’şoara s-a instalat pe “proprietatea” ilicit dobândită a duşmanului meu.
Când era doar unul mai înţelegeam. Mă prefăceam că nu îl văd, că nu îi simt mirosul, reuşeam cumva să pretind că sunt împăcat cu ideea. Dar doi…doi sunt prea mulţi. Nu făceam doi paşi şi dădeam de ei. Admir peisajul de la fereastră, ei sunt acolo. Îmi încălzesc ciorba, ei tot acolo. În dulap, după frigider, după perdea, lângă aragaz, după calorifer, peste tot numai ei. Să nu vă mai povestesc de soţia mea care mă înjunghia cu privirea de fiecare dată când “locatarii” noştrii îi ieşeau în cale. Nu se mai putea! Ceva trebuia făcut!
Sunt o persoană paşnică. Nu îmi place să rănesc pe nimeni. Când cineva suferă din cauza mea, ceva din mine se rupe. Însă indiferent cât de paşnic aş fi, situaţia asta cerea o intervenţie în forţă. Mi-am organizat un atac surpriză, când duşmanii mei erau preocupaţi să se lăfăie în casa MEA! Am fost necruţător, am avut o strategie demnă de un general şi în aproximativ două ore am ieşit învingător.
Acum când am rămas din nou singur în casă cu soţia mea, viaţa a reintrat pe făgaşul normal. Ştiu că duşmanii mei vor face tot ce le stă în putere pentru a se întoarce, dar de data asta voi fi vigilent. Dacă e nevoie îmi chem şi întăriri. Totul împotriva domnului Mucegai şi domnişoarei Igrasie !!!